header

CSM Făgăraș învinsă de campioană

Miercurea trecută sala de sport a Colegiului Național „Radu Negru” a găzduit etapa a XVII-a Ligii Naționale de handbal masculin, în care echipa orașului a fost înfrântă de campioana en-titre, CS Dinamo București cu scorul 19-24. În prima repriză handbaliștii făgărășeni au avut conducerea timp de cinci minute, fiind conduși la o diferență maximă de trei goluri, însă luptând remarcabil să reducă diferența și egalând de mai multe ori. Partea secundă a meciului a decis câștigătoarea, care s-a impus la o diferență de cinci goluri. Spre finalul partidei au fost câteva momente mai tensionate, după care jucătorul CSM-ului Mihai Huta a primit cartonaș roșu, apoi albastru, în urma unui fault asupra „dinamovistului” Kamel Alouini.

S-au remarcat, cu un joc foarte bun la linia de nouă metri și câte șase goluri marcate fiecare, Emilian Turcu și Nicolae Ungureanu.

DSC_5228

DSC_5223

CSM Făgăraș:

Răzvan Vîlceanu, Dan Vasile (portari), Emilian Turcu  (6), Nicolae Ungureanu (6), Gabriel Ilie (2), Tiberiu Constantinescu  (2), Alexandru Dedu (2), Alexandru Popia (1) , Mihai Huta, George Roșca, Călin Leordean, Alin Câmpan, Andrei Bejinariu, Cosmin Capotă, Răzvan Mateoniu, Claudiu Mînea.

DSC_5374

În acest moment, formația noastră se află pe locul 10,  cu un număr de 14 puncte, următoarea etapă având loc miercuri, 13 Februarie, împotriva echipei CS HC Buzău. Confruntarea se va desfășura în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău și reprezentâd „un derby” pentru ambele echipe situate la diferență de doar două puncte în clasament.

 

Le urăm succes băieților noștri! Avem încredere că se pot întoarce de la Buzău cu o victorie importantă!

Va rugam sa apreciati pagina: