Penultima etapă a turului Ligii Naționale de handbal masculin a continuat pentru echipa din Făgăraş cu deplasarea la Odorhei.
După un început mai greu de partidă cu scorul de 3-1 în minutul 8, jumătatea primei reprize l-a prins întro formă bună pe Lucian Arsene, care a ieşi în evidenţă şi prin aruncările de la 7 metri; scorul în minutul 17 era 8 – 7.
Spre sfârşitul primei reprize jucătorii conduşi de pe bancă de Opriş Dumitru şi Vasile Curiţeanu s-au precipitat în ofensivă, iar gazdele nu au iertat pe contraatac. Astfel la pauză scorul era 17-11.
Repriza a doua a debutat cu un joc bun în defensivă, unde Claudiu Mînea, Mircea Alisie şi Mihai Blaga au împins de câteva ori ofensiva elevilor conduşi de Vlad Caba până la limita jocului pasiv. În minutul 46 scorul era 22-18, iar echipa noastră arăta că poate să se ridice la nivelul Ligii Naţionale.
Sfârşitul jocului ne-a găsit, din păcate, fără prea multe soluţii în ofensivă; în lipsa schimbărilor de pe banca de rezerve, precipitarea şi oboseala şi-au spus cuvântul în teren. În ultimele 10 minute ale jocului echipa gazdă a marcat de 10 ori, iar echipa noastră doar de 3 ori; Rezultat final : 34 – 22.
În această etapă nu au fost incluşi în lot, datorită accidentărilor Adrian Şuteică, Darius Apolzan, Alexandru Dedu şi Eugen Frăţilă.
Au evoluat pentru echipa noastră : Răzvan Szopca şi Radu Ivanov – în poartă, Marian Filip (4), Ovidiu Pasere (4), Lucian Arsene (8), Călin Leordean, Răzvan Mateoniu (4), Bogdan Dincă (2), Claudiu Mînea, Mircea Alisie, Mihai Blaga, Paul Giurgiu, Robert Voica, Ramba Florin, Andrei Nagy, Adrian Cerghit.
Următorul meci va fi miercuri 23 noiembrie de la ora 18:00, pe teren propriu, în compania echipei HC Adrian Petrea Reşiţa.