CSM Făgăraș se întărește pentru sezonul nou
Clubul Sportiv Municipal Făgăraș se află într-o perioadă intensă de pregătiri, având în vedere că timpul pentru a construi o echipă competitivă este foarte scurt. În acest context, echipa face pași pentru a se întări, atât prin aducerea unor noi jucători, cât și prin schimbări la nivelul staff-ului tehnic.
Unul dintre cele mai semnificative anunțuri este numirea lui Octavian Hârțoagă ca nou antrenor principal. Acesta va colabora îndeaproape cu Eugen Frățilă, care va rămâne pe postul de antrenor secund.
În plus, CSM Făgăraș va evolua nu doar în Liga Zimbrilor, ci și într-un campionat separat, destinat tineretului. Această inițiativă reflectă angajamentul clubului de a dezvolta jucători tineri și de a asigura o bază solidă pentru viitor.
Noutăți în lotul CSM Făgăraș
În ceea ce privește jucătorii, clubul a păstrat o parte importantă din nucleul echipei pentru acest sezon. Printre jucătorii care continuă să îmbrace tricoul CSM Făgăraș se numără: Alexandru Murariu, Bogdan Dincă, Alexandru Ionescu, Daniel Manciu, Răzvan Mateoniu, Claudiu Mînea, Marian Florea, Sorin Popa, Octavian Moga, Tiberiu Constantinescu, Laurențiu Bodîrnea, Dragoș Motrescu, Mihai Cotinghiu și Ovidiu Pasere.
Pe lângă aceștia, CSM Făgăraș a adus noi întăriri. Dan Lazăr și Vlad Coman (Universitatea Cluj) în poartă; pe pivot, revine George Roșca de la Teutonii Ghimbav, fiind ajutat de Alexandru Popa, transferat de la CSM Oradea. În flancuri, echipa se va baza pe Marian Negru pe extrema stângă și pe Ionuț Vamanu (CSM Alexandria) pe extrema dreaptă. În plus, Istvan Eros de la CSM Focșani va aduce forță pe interul drept.
Echipa de tineret – o prioritate pentru CSM Făgăraș
Clubul a pus un accent și pe dezvoltarea echipei de tineret (care va evolua într-un campionat separat), aducându-i pe Alessio Mija, Mateoniu Alexandru, Cătălin Albu și Ovidiu Ardelean. Din cadrul CSS Făgăraș au fost promovați jucători tineri și Andrei Dușa, Robert Moldovan, Robert Sinea, Bogdan Hârțoagă și David Roșca.
Baftă CSM!