Sâmbătă 28 ianuarie, Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău, a fost gazda partidei dintre CS Știința Bacău și CSM Făgăraș, contând pentru etapa a 11-a din seria B. Partea de început a jocului a fost echilibrată până în minutul 20 (9-9), apoi fetele conduse de pe bancă de Dumitru Opriș au intrat la pauză cu un avantaj liniștitor de 6 goluri (11-17).
În a doua parte, gazdele au fost mai sigure, încercând un joc mai agresiv și au reușit să reducă din diferență 18-21 (min. 40). La fel ca în prima parte, fetele noastre au ținut ritmul şi până la final au refăcut diferența de la pauză, meciul terminându-se 27-33.
CS Știința Bacău – CSM Făgăraș 27-33 (11-17)
CSM Făgăraș – Colț Mădălina Cristina (3), Rusu Lenuța (1), Enescu Alexandra Maria (5), Opriș Sara-Elena (12), Duma Andreea Delia (1), Hăgeanu Anda Mihaela (4), Judele Roxana (2), Prună Daria Eleonora (2), Marin Cristina (1), Maftei Elena-Alexandra (2) goluri, Vasu Alessia, Manta Alexia, Hlipca Alexandra, Tomoșoiu Luiza, Dulgheriu Elena.
Clasament Seria B
- CSM Corona Brașov 33p
- CNE Sf. Gheorghe 30p
- CSM Iași 2020 24p
- CSM Bacău 21p
- CSM Roman 15p
- HCF Piatra Neamț 15p
- CSM Galați Diva 12p
- CSM Făgăraș 9p
- CS HC Harghita 6p
- CS Știința Bacău 0p
Următoarea etapă CSM Făgăraș va juca pe teren propriu în compania echipei de pe locul 5, CSM Roman. Partida este programată sâmbătă 4 februarie, de la ora 11:00 în sala de sport a Colegiului Național ”Radu Negru„.
Forma bună în ultimele etape
Echipa a încheiat anul 2022 cu o victorie de moral pe teren propriu, cu o echipă apropiată ca valoare, CS HC Harghita (30-27). Foarte puțin a lipsit ca și prima partidă din 2023 să aducă un rezultat pozitiv. De această dată ocupanta locului 4, CSM Bacău, a câștigat cele 3 puncte în ultimul minut de joc cu scorul 23-24, fetelor noastre lipsindu-le insipirația în minutul 58 când au avut avantaj (23-22). Victoria din deplasare cu Știința Bacău a venit pe fondul perioadei bune pe care o traversează echipa în ultima perioadă.
Dacă ținem cont că fetele joacă în această formulă de câteva luni (iulie-august 2022), iată că a fost nevoie de câteva etape ca legăturie de joc să prindă contur și încet-încet rezultatele să apară. Felicitări staff-ului și echipei!